Conferință literară consacrată scriitorului francez Jules Verne

La 26 martie, în incinta Bibliotecii „Ovidius” din capitală, s-a desfășurat Conferința literară cu genericul Jules Verne – vizionarul lumii de vis.

Biblioteca, sub auspiciile Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău, a adunat zeci de elevi de la ciclul gimnazial, dornici de a participa la Concursul literar „La izvoarele înțelepciunii” care în acest an este la cea de-a XXIII-a ediție, fiind dedicat în exclusivitate operei marelui scriitor francez al sec. al XIX-lea, precursor al literaturii științifico-fantastice, Jules Verne. Concursul este organizat de Ministerul Educației al RM, Ministerul Culturii al RM, în colaborare cu comunitatea biblioteconomică.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Catedra Filologie Romanică „Petru Roșca” ULIM, condusă de dl Ghenadie Râbacov care a dat  elevilor o lecție publică despre viața și activitatea scriitoricească a lui J. Verne, axându-se cu preponderență pe 3 romane importante: „Copiii Căpitanului Grant”, „Castelul din Carpați”, „Căpitan la 15 ani”.

Dna Liuba Arion, specialist principal DGETS, prezentă la manifestare, a apreciat frumoasa colaborare înițiată între Biblioteca „Ovidius” și Catedra Filologie Romanică ULIM, dar și calitatea organizării conferinței și prestația profesorilor care s-au îngrijit de pregătirea și prezentarea materialelor necesare participanților la concurs.

Vezi aici Prezentarea PPT a lecției

Vezi evenimentul postat pe site-ul Bibliotecii „Ovidius”

Pin It