Conferință științifică internațională consacrată aniversării a 25-a de la fondarea ULIM

Săptămâna care s-a scurs a fost marcată de o serie de evenimente cu caracter științific, reunite sub genericul Universitas Europaea: spre o societate a cunoașterii prin europenizare și globalizare și dedicate celor 25 de ani de la fondarea Universității Libere Internaționale din Moldova.

În data de 18 octombrie, alături de personalități marcante din filologia romanică ca prof. univ. dr. Ana Guțu și prof. univ. dr. hab. Elena Prus, am conferențiat în plenul Colocviului internațional Limbile-culturi și complementaritatea civilizațională în epoca mondializării, organizat în cadrul Facultății de Litere de Institutul de Cercetări Filologice și Interculturale.

Am prezentat o comunicare cu titlul Autotraducerea ca produs al bilingvismului sinergetic, parte din teza mea de doctor elaborată sub conducerea științifică a prim-vicerectorului ULIM, Doamna Ana Guțu. Este vorba de o cercetare consacrată traducerii autoricești și scrierii bilingve, care sunt rezultatul unui bilingvism de tip sinergetic, trecute prin prisma unei abordări tridoctrinare: teoria sensului, lansată de D. Seleskovitch și M. Lederer, teoria semiotică a lui Ch. Pierce și psihanaliza lui J. Lacan.

Evenimentul a reunit savanți și cercetători din țară și de peste hotare (România, Ucraina, Serbia, Spania, Franța, Canada ș.a.) care au desbătut probleme de (meta)lingvistică, de deschidere și (trans)umanism literar, de didactică a limbilor străine ș.a.

Am moderat de asemenea Secțiunea Traducerea și diversitatea civilizațională, care și-a ținut lucrările în după-amiaza zilei în Centrul de Reușită Universitară.

Vineri, 20 octombrie, am asistat la ședința în plen a conferinței aniversare, care a adunat personalități notorii, dar și politicieni din republică și din afara ei: Iurie Leancă, vicepreședinte al Parlamentului RM; Gheorghe Postică, viceministru al Culturii; Sanda-Maria Ardeleanu, ex-parlamentar, lingvist, prof. univ. dr., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava; ambasadori, diplomați, profesori din SUA, Portugalia, România.

În cadrul unei ceremonii extraordinare, Excelența Sa Pascal Vagogne, Ambasadorul Franţei în Republica Moldova, a înmânat cea mai înaltă disticție a Republicii Franceze, Ordinul Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, Doamnei Ana Guțu. La 14 iulie 2014, președintele Franței de atunci, François Hollande, a emis decretul de decorare a prof. univ. dr. Ana Guțu. În același an, Domnia sa a fost decorată de președintele României, Traian Băsescu, cu Ordinul Steaua României în Grad de Mare Cruce pentru contribuția la constituționalizarea Declarației de Independență și a limbii române.

Acest eveniment de rezonanță internațională a încheiat suita de manifestări prilejuite de aniversiarea a 25-a de la fondarea ULIM.

În decursul unui sfert de secol, ULIM a reușit să devină un model educațional de excepție, un centru de cultură, un templu al gândirii libere, din care au ce învăța și „împumuta” atât instituțiile de învățământ superior din țară cât și cele din afara granițelor românești.

Vezi AICI Programul Conferinței din 13-20 octombrie 2017

Vezi AICI Prezentarea PowerPoint a comunicării Autotraducerea ca produs al bilingvismului sinergetic.

Pin It