Despre facerea de bine, făcătorii de bine și făcuții de bine

De la o vreme încoace, libertatea de exprimare, considerată un drept inalienabil al fiecărui om, a devenit un fel de violență verbală și terorism mintal. Rețelele de socializare s-au transformat într-un bâlci, unde se vând și se cumpără bârfe de tot soiul, pe doi bănuți moldovenești sau trei la un leu (ca lumânările în piața centrală), sau chiar se oferă gratis. Aceste bârfe sunt ulterior like-uite sau/și share-uite de unii „prieteni” fără a fi măcar citite sau trecute câtuși de puțin prin materia cenușie. Limbajul la care recurg unii autori, mulți dintre ei trecuți prin coridoarele universității, este unul fără limite, ofensator, amenințător, scârbos, abject, fără repercusiuni. Se pare că libertatea de exprimare, inclusiv la nivelul cuvântului, nu mai e proporțională cu responsabilitatea. Or, așa cum spunea și părintele Arsenie Boca, „cuvintele sunt ființe vii, capabile să facă treaba lor la care au fost trimise; și fiindcă sunt fiinţe vii, viaţă din viaţă, pe acela care le-a creat ele-l însoţesc până la Judecata de apoi, ca pe nişte copii ai lui, cu toate consecinţele lor”. Prin urmare, fiecare trebuie să-și asume responsabilitatea și riscul pentru cele spuse.

Acum stau și mă gândesc de unde a luat naștere faimoasa expresie din popor care susține că facerea de bine e incest maternal. E o expresie adesea vehiculată pe care n-o agreez și pe care o consideram chiar o prostie. Din păcate, viața mi-a demonstrat de nenumărate ori că vorba e valabilă și mai actuală ca oricând.

A face un bine astăzi, mai ales a o face absolut dezinteresat, se echivalează cu „a fi prost”. Am ajuns să nu mai dorim a fi făcători de bine, trăind vremuri în care trebuie să fim foarte vigilenți și precauți atunci când facem un bine, cui îl facem și să „socotim” dacă merită făcut. Dar, vorba aia „socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă”. Nu ai cum ști cine va fi acel făcut de bine în stare să scuipe obraznic în fântâna din care a băut apă.

Există mai multe tipuri de făcători de bine și făcuți de bine. Unii se încadrează în limitele normalității, alții nu prea.

Cei mai periculoși par a fi făcuții de bine revanșarzi și invidioși, care văd în orice persoană un dușman și sunt negativiști până în măduva oaselor. Plini de o invidie disimulată „à la moldave” și o ură provenită din frustrare, aceștia sunt de fapt niște neputincioși și nemulțumiți de propria situație, nu sunt capabili să-și valorifice calitățile și nu-și pot accepta defectele. În consecință, îi invidiază și îi urăsc pe cei mai puternici decât ei, pe cei care au puterea de a rezista intemperiilor vieții. Pe lângă marele talent de a nu fi niciodată de acord cu nimeni, de a face albul negru și negrul alb, de a-i trata pe toți sardonic, de a învinui toată lumea de ruinarea propriilor vise, mai e și un orgoliu nesimțit. Anume de la acest gen de oameni s-a născut expresia referitoare la facerea de bine.

„Fă bine și-așteaptă rău!” – este o altă zicală românească, care ascunde, la rândul ei, mult adevăr.

Vreau să cred cu tărie că societatea ar putea deveni un pic mai bună decât este acum. Vreau să cred că lipsa de bun simț, neobrăzarea, victimizarea și conduita dușmănoasă a unora nu pot fi nici într-un caz exemple demne de urmat. Deși, în epoca libertinismului total, it’s up to everyone!

Totuși, maximă atenție la ceea ce spunem și cui spunem! Postările de pe profilurile rețelelor de socializare sunt cartea noastră de vizită și cel mai bun CV.

Voi încheia cu un proverb arab, care spune „Când faci un bine, uită imediat. Când ți se face un bine, nu uita niciodată.” Sper ca în aceste cuvinte să ne regăsim cu toții, dar mai ales unii făcuți de bine. Pentru aceștia din urmă aș avea un singur sfat: doar atunci când faci bine, dobândești ceea ce alții nu pot avea, și anume echilibru spiritual și pace interioară. Sufletul devine gol și pustiit, dacă nu cunoști și nu știi a prețui Binele.

Nu uitați, cuvintele ne însoțesc până la Judecata de apoi!

Pin It