Facultatea de Litere ULIM și Centrul Universitar Nord din Baia Mare au încheiat un Protocol de colaborare

La începutul lunii mai, dr. Horea Nașcu de la Facultatea de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare (CUNBM) din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, România, s-a aflat în vizită la ULIM și a făcut o scurtă prezentare a centrului pe care-l reprezintă.

Împreună cu Prim-Vicerectorul, prof. univ. dr. Ana Guțu, am purtat discuții constructive cu privire la posibilitățile de cooperare între Facultatea de Litere ULIM și CUNBM.

În urma discuțiilor, am semnat un protocol de colaborare, care constă în următoarele:

  • schimburi de experiență între profesori şi studenţi;
  • participarea la manifestările ştiinţifice organizate de partener;
  • trimiterea şi primirea de specialişti pentru efectuarea de studii şi documentări;
  • susţinerea reciprocă în organizarea de manifestări ştiinţifice: colocvii, conferinţe, mese rotunde etc.;
  • realizarea de proiecte transfrontaliere;
  • elaborarea şi publicarea, în comun, a unor lucrări de specialitate;
  • sprijin reciproc în şcolarizarea studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor pe următoarele direcţii: filologie – limbi străine, filosofie, studii (inter)culturale;
  • schimburi de publicaţii ştiinţifice;
  • schimburi de carte între bibliotecile celor două universităţi;
  • sprijinirea în publicarea de materiale ştiinţifice;
  • realizarea, în comun, de manifestări expoziţionale;
  • schimburi de informaţii şi documentaţii în domenii de interes comun;
  • acordarea de asistenţă şi sprijin reciproc în acţiunile desfăşurate în cadrul organismelor internaţionale cu relevanţă pentru domeniile de colaborare.

Actualemente continuăm discuțiile privind extinderea oportunităților de cooperare la nivel interinstituțional, prin implicarea altor facultăți și catedre.

Facultatea de Litere a CUNBM pregăteşte anual specialişti pentru diferite domenii de activitate, asigurând-le o bază teoretică solidă, necesară integrării în activităţile social-profesionale. Printr-o participare conjugată a angajaților săi, facultatea urmărește să aducă actul pedagogic la un grad ridicat de eficiență, într-o totală transparență a demersului educațional general și particular, implicând responsabilitatea individuală a fiecărui cadru didactic și a fiecărui student.

Sperăm că inițierea unei colaborări frumoase între Facultatea de Litere ULIM și CUNBM va contribui la augmentarea și valorificarea dimensiunii de internaționalizare ale instituțiilor partenere.

Pin It