Conferința internațională „Lexic comun /Lexic specializat” la a IX-a ediție – Galați, 14-15 octombrie 2016

Facultatea de Litere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prin Departamentul de Literatură, Lingvistică şi Jurnalism și Centrul de cercetare „Comunicare interculturală şi literatură”, în colaborare cu Universitatea Liberă Internaţională din Moldova și Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia” din Galați a organizat, la 14-15 octombrie curent, Conferința Internațională Lexic comun /Lexic specializat, ajunsă la a IX-a ediție. Tema propusă de organizatori în acest an a fost Cultură și identitate europeană. Latinitate și romanitate. Conceptele abordate de participanți – latinitate și romanitate – reprezintă o componentă fundamentală a culturii și identităţii europene, dar și o afirmare a principiului unității în diversitate. La dezbateri în plen și în secțiuni au luat parte lingviști, cercetători experimentați și doctoranzi pasionați de fenomenul lingvistic, din Franța, Finlanda, Italia, Brazilia, România și Republica Moldova. Au fost prezenți și specialiști de referință din spațiul românesc: prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel de la Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, Iași; prof, univ. dr. Alexandra Cuniță și prof. univ. dr. Liviu Groza de la de la Universitatea din București ș.a.

Prin prețioasele contribuții științifice, intervenienții au oferit posibilitatea unor discuții interesante extrem de actuale pentru filologi, teologi, didacticieni, istorici și toți cei preocupați de problema latinității pe continentul european.

În acest an am avut ocazia să-mi prezint rezultatele modestei mele cercetări în plenul conferinței, realizate în baza tezei de doctor. Am susținut o prelegere axată pe autotraducere ca dimensiune esențială a francofoniei literare.

Facultatea de Litere ULIM a fost de asemenea reprezentată de prof. univ. dr. hab. Angela Savin, prof. univ. dr. hab. Dragoș Vicol, drd. Eleonora Mihăilă și conf. univ. dr. Alexei Chirdeachin.

Vezi AICI Programul Conferinței

 

Deja de câțiva ani consecutiv, ULIM este co-organizatorul acestui eveniment, devenit o marcă științifică ce unește cele două maluri ale Prutului.

Pin It