Satul Hagimus – satul ce a rezistat influenţelor străine

Un articol de Adriana Agapii preluat de pe moldova.org.

Este despre satul meu natal Hagimus, un sat frumos dar care își pierde din suflet, de alfel ca și multe alte sate moldovenești. Despre satul cu nume turcesc de la marginea căruia poți admira în toată splendoarea Movila lui Ioan Vodă cel Cumplit, botezată de sovietici „Movila lui Suvorov” care n-are nici în clin nici în mânecă cu istoria localității. Despre satul care a avut mult de suferit în urma conflictului armat de pe Nistru în anul de restriște 1992, conflict la care a participat și tatăl meu (Dumnezeu să-l odihnească în pace!)

***

Un sat moldovenesc, locuitorii căruia sunt mai mult de 90% moldoveni, are o denumire străină neamului şi ţării. Denumirea acestei localităţi este mărturia vie a luptei de milenii a locuitorilor acestei palme de pământ, ce se numeşte Moldova, cu toţi cei ce au râvnit şi cotropit în nenumărate rânduri colţul de rai dintre Prut şi Nistru.

Cine ar putea să ştie mai bine mai bine decât cei ce se consideră români pe malul rusificat al Nistrului, ce înseamnă verticalitate naţională. Aceştia sunt şi locuitorii satului Hagimus din raionul Căuşeni.

Casele localităţii, răsfirate pe muchia unei coline, de pe care se poate admira lunca Nistrului şi luminile oraşului Tighina, dau impresia unor mărgele pe covorul verde de iarbă şi copaci.

Istoria satului este destul de veche este pomenit anul 1725 ca an de întemeiere oficială a localităţii cu denumirea de Hagimus. Deşi această denumire este utilizată în hărţile geografice ale Moldovei, localnicii şi vecinii din satele din împrejurimi au pentru localitate o altă denumire, şi anume Agiunsa sau Ajunsa. Denumirea originară a satului ar fi fost schimbată de către turcii care au năvălit peste aceste meleaguri şi care în anul 1725 au redenumit satul în Hagimus.

La întrebarea de unde provine denumirea satului, localnicii pot răspunde doar printr-o legendă a locului, ce îi are ca protagonişti pe doi tineri ce au sosit pe aceste meleaguri, spunând „am agiuns” şi construindu-şi aici cuibuşorul.
Locul de unde satul se poate admira în toată splendoarea sa este Movila lui Ioan Vodă cel Cumplit, pomenită de Bogdan Petriceicu Haşdeu în una din lucrările sale, ca fiind movila după care s-ar fi ascuns oastea lui Ioan Vodă cel Cumplit şi de pe care se vedea foarte bine cetatea Tighina.

Satul de pe povârnişurile luncii Nistrului se poate mândri cu peisaje frumoase, vestigii istorice importante, printre care şi cimitirul turcesc, sau cimitirul vechi, dar şi cu oamenii cu suflet mare ce şi-au păstrat tradiţiile lăsate de strămoşi în pofida influenţei străine.

Adriana Agapii, www.moldova.org, 24 noiembrie 2011

Pin It