Scrisoare Președintelui tuturor Românilor, Traian Băsescu

Stimate Domnule Președinte Traian Băsescu,

Sunt lector universitar, fac parte din generația tânără prin venele căreia curge sânge românesc și îmi doresc din toată inima să respirăm cu toții altfel, să respirăm aerul de Acasă, într-un veritabil Stat de drept pe nume România Mare!

Animozitățile din viața socio-politică din Republica Moldova, care au degenerat în colaps total, își lasă amprenta și asupra stării națiunii în ansamblu. Bietul moldovean s-a transformat într-un hoinar aflat într-o debusolare continuă, cauzată de blestemul dezunirii, dezbinare, ură care a dus până la rătăcirea de neam și trădare. Stataliștii și dodoniștii, îngâmfați că avem stat „independent” și „suveran”, și-au asigurat fotolii luxoase în vârful piramidei de conducere.

Cei 26 de ani de așa-zisă independență nu ne-a adus decât sărăcie lucie, familii destrămate, criză demografică letală, corupție endemică, cumătrism, hoție fără precedent și slugărnicie pro-rusă. Venirea la putere a lui Dodon a fost ultima zvâcnire a moldoveniștilor, iar prostia, neobrăzarea și blasfemia acestuia la adresa României și românilor întrec toate limitele bunului simț. Din promisiunea de a fi „președinte al tuturor”, Dodon se transformă în președintele nimănui și, fără a-și da seama, pregătește Unirea Republicii Moldova cu România, de care se teme ca dracul de tămâie. Oricât de paradoxal ar părea, însă nomenclatura rânzoasă de la Chișinău ne apropie tot mai mult de Țara-Mamă și ne mobilizează să urgentăm procesul reunificării națiunii române.

Societatea în care trăim cu toții, viciată la maxim și metastaziată de tot genul de lepădături, pseudovalori și promisiuni fade, evanescente, necesită o imunoterapie serioasă, de durată, un transplant de celule sanguine pentru a îmbrățișa un alt mental.

 

Stimate Domnule Președinte Traian Băsescu,

Știți că românii din Basarabia întotdeauna V-au acordat votul de încredere și Vă consideră pilonul de bază al românismului de pe ambele maluri ale Prutului. Ați fost, sunteți și veți fi singurul președinte român care ne iubește sincer, care râde și plânge alături de noi, cu lacrimi de sânge. De fiecare dată ați câștigat onest dreptul de a fi Președintele tuturor românilor și Președintele Unirii!

Tinerii din RM îl detestă pe Igor Dodon, președinte  de factură kolhoznică și bisericoasă, care propovăduiește până și în fața altarului, drumul spre Rusia, sub haina unui moldovenism obscur, aberant, certat cu istoria neamului românesc.

Noi, tinerii, nu mai avem răbdare pentru proiecte politice experimentale, bazate pe moldovenism european sau naționalist, care  scot la iveală minciunea frumoasă, în goana de a fi pe placul tuturor. Din păcate, așa e moldoveanul… preferă să se lase măgulit de pomeni electorale, de lozinci pretențioase, metaforizate, dar irealiste și irealizabile. A venit timpul să extirpăm răul, și cel mare și cel mic! Nu vom mai cădea victime ale tulburărilor de personalitate, ale revărsărilor de ură, ale ticăloșeniei și incompetenței celor care se perindă la guvernare, în dorința de a perpetua statul Republica Moldova în scopuri de îmbogățire personală.

Există în Republica Moldova și politicieni lucizi, care promovează unionismul, în mod deschis și absolut dezinteresat, pe toate meridianele globului. Dumneavoastră îi cunoaște mai bine decât noi. Însă atât acești lideri, cât și noi, cetățenii de rând, avem nevoie de sprijinul Dvs.

Românii adevărați, cu mintea trează, își doresc recăpătarea statutului de popor împlinit, prosper, fericit și reîntregit. Numărul acestora crește pe zi ce trece și tot mai multă lume conștientizează că unica posibilitate de asigurare a unui trai decent pentru toți cetățenii, fără nicio discriminare, este revenirea Acasă, la sânul Țării-Mamă, România.

Dodon și simpatizanții lui își dau bine seama că Unirea este un proces inevitabil și ireversibil, de aceea rabia lor antiromânească îi va distruge. Vorba Dumneavoastră, De ce le e frică, nu scapă!

Venirea Dvs. în fruntea unicului partid unionist din RM, Partidul Unității Naționale (PUN), a insuflat o nouă speranță tuturor celor ce gândesc și respiră românește.

Vă asigurăm susținerea noastră plenară, Domnule Președinte, și Vă chemăm alături de noi, tinerii, care au mai rămas în acest colț de Românie, să spunem un NU categoric tuturor proiectelor stataliste și un DA convins pentru Unire, fiindcă România nu poate fi întreagă fără Republica Moldova, deoarece copilul are nevoie de mamă pentru a se bucura din plin de un viitor decent și prosper.

Vă chemăm să-i ajutăm pe toți cetățenii moldoveni să se lepede de Satana și să creadă în Mesia! Împreună vom băga la pușcărie hoții, vom readuce în capul mesei adevărul, democrația, libertatea și meritocrația. Vă rugăm mult să fiți alături pentru a coagula forțele unioniste din Țară, iar în 2018 să cerem într-un glas Unirea!

Unirea cu România nu e doar un proces politic, ci și unica salvare a noastră, a tuturor, de la pieire.

Sunteți Preşedintele Unirii, iar un Președinte al Unirii este un Preşedinte ales de însuşi Dumnezeu!

 

Cu deosebită considerație,

Ghenadie Râbacov

Pin It